Recent achiziționat de AS Roma contra a 800.000 de euro, portarul Bogdan Lobonț a explicat motivele pentru care a plecat de Dinamo.
„Am avut clipe de neuitat la Dinamo, dar mie nu îmi plac scandalurile”, a declarat Bogdan Lobonț pentru Antena 1.
Lobby a declarat că i-a fi plăcut să revină la Dinamo, dar dorința de a juca într-unul dintre cele mai importante campionate din lume a fost mai puternică.
„Nu vreau să se înțeleagă greșit că nu am vrut să mă întorc la Dinamo. Mi-am dorit enorm să mă întorc la Roma, visul meu a fost să joc în campionatul italian. Sunt un luptător, o să lupt pentru locul meu în echipă”, a mai adăugat Lobonț.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER